STRĂJERII LEAOTEI 17-19 ianuarie 2003 - Fotografii

TURA TRADIŢIONALĂ LA VÂRFUL OMU 3-5 ianuarie 2003 - Fotografii

Data:  03-05 ianuarie 2003

Participare: Nicu, Mihai, Geo, Nini, George, Marius, Nicuşor, Nea Mirică, Loţi, Răzvan, Cati, Gabi, Ileana.

Scop: Atingerea vârfului Omu în condiţii de iarnă.

Descriere: Echipa I: Nicu, Mihai, Nini, George, Nicuşor, Cati- au plecat vineri dimineaţă cu trenul de 6:10 din Târgovişte, până în Pietroşiţa, apoi cu autobuzul până la Pucheni şi mai departe cu ocazie până în Cariera Lespezi. Trecând prin tunel, au ajuns foarte rapid la Bolboci unde a făcut un popas  la Nina şi Doru Nache, vechi şi buni prieteni, după care, cu  forţe proaspete a continuat traseul până în Peştera unde au sosit în  jurul orei 14:00.

Echipa II: Marius şi Ileana – au plecat la 10:00 din Pucheni, sosire în Bolboci la 15:30, popas de o oră şi jumătate pentru refacerea forţelor, sosire în Peştera la 19:00. La Diana am vorbit cu Doru Deaconescu care avea tabăra de schi aic şi am revăzut vechi prieteni şi colegi de suferinţă.

Echipa III: Răzvan şi Gabi – au plecat din Bucureşti la 14:00 cu un automobil Tico şi au sosit la Peştera la 19:00 – joncţiune cu echipa II.

Echipa IV: Geo, Nea Mirică şi Loţi erau deja la Peştera la salvamont.

Ne-am reunit în căldura refugiului proaspăt renovat şi dotat şi am tras o cântare ca la  carte după care am luat masa de seară,  am stabilit planul de bătaie pentru a doua zi, apoi ne-am retras la culcare în camerele elegante şi superîncălzite.

Sâmbătă dimineaţă la ora 7:00 s-a dat deşteptarea şi după micul dejun am pornit la drum în formaţie de zece (Geo ne-a prins din urmă aproape de cascadă) pe o vreme absolut minunată. Am urcat fără probleme până sub Cascada Obârşiei, aici însă, Gabi se  plângea că o doare stomacul, iar Răzvan redusese şi el motoarele. Aşa se face că cei doi au rămas în urmă, distanţa dintre noi mărindu-se pe măsură ce timpul trecea. Când noi eram la Găvanele ei abia ajungeau în căldarea de la Mecetul Turcesc. Am sosit la Vârful Omu la 12:45 după 3 ¾  ore de mers pe o zăpadă bună care nu a necesitat punerea colţarilor. Temperatura era de –7 grade Celsius iar vântul bătea destul de tare în rafale. După ce ne-am ospătat şi am băut câte un ceai fierbinte,la staţia meteo    (cabana este închisă în timpul iernii) ne-am luat rămas bun de la George care era de serviciu şi am plecat înapoi spre Peştera. În zona Vârfului Bucura am primit un mesaj de la Răzvan şi Gabi care ne anunţau că au luat-o spre Babele ţi ne aşteaptă acolo. Le-am răspuns că pot coborî liniştiţi la Peştera pentru că noi vom veni pe Valea Sugărilor. La 16:30 eram în refugiu (Geo chiar pe la 16:00) dar de la cei doi nu aveam nici un semn, ne tot aşteptam să apară pe piciorul Babelor. Până pe la 17:30 nu ne-am făcut mari probleme, mai ales cât a  fost lumină. Odată cu înserarea însă, creştea şi îngrijorarea noastră, pentru că nu răspundeau la nici un telefon..

Am luat legătura cu Babele, Peştera, Padina, Diana dar nici urmă de ei. Începuserăm

să ne alertăm şi s-a propus chiar să plece o echipă în căutarea lor. Dar unde să-i cauţi?!!

În această atmosferă destul de tensionată, a sunat Doru Deaconescu şi ne-a comunicat că i-a reperat în sfârşit la Peştera la o bere. Sosiseră cu puţin înaintea noastră şi au plecat la plimbare fără să lase nici un semn că au ajuns. Când situaţia trebuia de drept să se calmeze pentru că în fine puteam fi liniştiţi, toată lumea a început să se certe şi să-şi dea cu părerea, oalele spărgându-se în capul meu pentru că „i-am adus”. Nu ştiu dacă am făcut bine sau rău „aducându-i” pe Răzvan şi pe Gabi în această tură, ştiu însă că m-a supărat foarte tare concluzia la care a ajuns Doru Diaconescu că eu aş fi

primit mesaj de la ei şi nu am anunţat. Cum puteam să fac aşa ceva? Ambele mesaje, atât  cel trimis de ei cât şi răspunsul nostru au fost foarte clare şi nu aveau nici o legătură cu faptul că ei au ajuns sau nu în Peştera. Aşadar, când totul trebuia să se încheie cu bine, s-a întâmplat că Răzvan şi Gabi s-au hotărât brusc să plece (supăraţi că i-am certat) la ora 21:00 spre Bolboci, iar eu şi Marius chiar am plecat la hotelul Peştera pentru a ne întâlni cu naşul nostru Dan Sprinceană. La hotel, atmosfera avea miros de porc proaspăt tăiat şi gust de chef mare, aşa că ne-am bucurat când au sosit şi ceilalţi (inclusiv dizidenţii care renunţaseră la ideea plecării).

Am gustat şi noi câte o bere, renunţând la piscină, după care am cântat „La mulţi ani!” şi i-am oferit o şampanie lui Răzvan, pentru că… era ziua lui!

Am revenit la refugiu şi în jurul orei 24:00 chiar am reuşit să ne culcăm după o zi plină de peripeţii.

Duminică  dimineaţă,  Loţi  ne-a  asigurat o omletă  substanţială după ciorba de  fasole din ziua precedentă (ţine-i Doamne obiceiul!) şi-o tablă de şuncă, aşa ca să-şi ia  revanşa că n-a putut urca cu noi la Omu (din motive de serviciu desigur…). Pe la 10:00

am plecat luându-ne rămas bun de la Geo, Loţi şi neobositul Nea Mirică, mulţumindu-le încă odată pentru tot sprijinul. Pe o ninsoare ca-n basme, eu şi Cati am plecat cu Răzvan şi Gabi, după ce viteazul. Tico a fost scos din troiene, iar cei patru băieţi rămaşi au venit pe jos până la Bolboci apoi cu o Dacie papuc carosată, în care Nicuşor era să-şi verse… amarul, după câte am aflat!

Astfel s-a încheiat încă o tură reuşită, prima din acest al 20-lea an al Chindiei!

Întocmit,

Ileana Bocanciu